Toate imaginile si textele care apar în acest blog, daca nu s-a specificat altfel, sunt proprietatea mea exclusiva si sunt protejate în conformitate cu Legea 8/1996 din România şi de legislatia internationala. Imaginile si/sau textele nu pot fi reproduse, copiate, transmise, publicate sau modificate, integral sau partial si pe orice suport, fara permisiunea mea scrisa. © Blogul lui Catalina

vineri, 3 aprilie 2015

Cupcakes cu rahat

Rahatul sau "rahatul turcesc" este un sortiment de dulciuri originar din Turcia făcut din zahăr, arome alimentare și amidon.
În țara de origine, acest produs este cunoscut sub numele de lokum [loˈkum] sau (arhaic) ca rahat lokum, fiind un produs foarte popular în tot spațiul balcanic. Rahatul are o consistență similară cu a jeleului, fiind însă mai solid, mai lipicios și mai opac. Mai mult, datorită conținutului foarte ridicat de zahăr, este mult mai dulce decât majoritatea dulciurilor, fiind mai apropiat în această privință de șerbet decât de jeleu. De obicei, se comercializează tăiat în cuburi mici (cu latura de 2-3 cm), acoperite cu zahăr pudră pentru a nu se lipi între ele sau de mână.
Produs încă din secolul al XV-lea, inițial el se făcea din miere, melasă și făină. Pe măsură ce zahărul a devenit mai ieftin, acesta a înlocuit mierea și melasa în compoziție. Dacă la începuturi, rahatul era disponibil numai în cea mai simplă varietate (conținând doar zahăr, amidon și apă), astăzi se poate cumpăra într-o varietate mare de culori și arome (cele mai populare fiind de lămâi, portocale, cacao și fistic). Mai mult, există și varietăți de rahat care conțin în mijloc fistic, alune, nuci sau migdale, sau care sunt acoperite cu diverse alte dulciuri, precum nuga. În România a fost introdus în secolul al XVIII-lea, alături de bragă, nugă și baclava, întâi prin intermediul Fanarioților, negustorilor din Levant și Constantinopol, devenind apoi unul din produsele caracteristice pentru bâlciurile și târgurile muntene de secol XVIII-XIX.
Tradițional, în România și în spațiul balcanic, rahatul se servește după cafea, împreună cu un pahar de apă rece. Această tradiție este însă din ce în ce mai rară, rahatul fiind astăzi servit de unul singur, odată cu schimbarea culturii cafelei. Mai mult, rahatul a fost introdus în bucătăria tradițională românească - una din rețetele cele mai folosite de cozonac încorporează bucăți de rahat în compoziție 
  
Am folosit aceeasi bază ca si pentru Prajitura cu cirese  sau  Chec cu fructe in sirop .....

Ingrediente:
2 oua
70 gr zahar
10cl  de lapte
7 cl ulei
200 gr faina
1 lingurita de praf de copt
50 gr rahat
arome ( coaja de lamaie, vanilie)



Mod de preparare:
Se amesteca bine ouale intregi cu zaharul cu mixerul pana devin spumoase.
Se adauga alternand uleiul si laptele, amestecand in continuare.
Se adauga faina, praful de copt si aromele si se mixeaza bine.
Se taie rahatul in bucatele mici.

Se incorporeaza 2/3 din cantitatea de rahat in compozitie si se amesteca.

Umplem pe jumatate formele de cupcake cu  compozitie.


Presarati deasupra rahatul care a ramas.
Dam la cuptor pentru 20 de minute. Verificam cu o scobitoare daca sunt coapte.


Se decoreaza cu zahar pudra sau nuca de cocos.


Pofta buna!!!



imprimati- print

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

The moneytizer

The moneytizer

Retete din lumea intreaga

The moneytizer

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...