Toate imaginile si textele care apar în acest blog, daca nu s-a specificat altfel, sunt proprietatea mea exclusiva si sunt protejate în conformitate cu Legea 8/1996 din România şi de legislatia internationala. Imaginile si/sau textele nu pot fi reproduse, copiate, transmise, publicate sau modificate, integral sau partial si pe orice suport, fara permisiunea mea scrisa. © Blogul lui Catalina

sâmbătă, 22 octombrie 2016

Coaste - Ribs la cuptor cu ardei si cartof dulce

O reteta savuroasa de ribs la cuptor acompaniata de cartof dulce si ardei.
Cunoasteti cartoful dulce?
Cartoful dulce îşi are originile în America Centrală şi de Sud, dar astăzi este popular peste tot în lume. Cea mai bogată sursă de vitamina A, cartoful dulce ar fi fost folosit în America de Sud încă de acum 5000 de ani nu doar ca hrană, ci şi ca remediu pentru diferite boli.
Studiile realizate recent vin să întărească această ipoteză, iar specialiştii susţin că o dietă bogată în cartof dulce ar putea avea unele beneficii în contextul unor afecţiuni ca diabet, cancer, boli cardiace sau inflamatorii.

Cum alegem, depozităm şi gătim cartoful dulce?
Alege cartofii dulci tari, fără zgârieturi sau pete moi şi evită să cumperi dacă sunt depozitaţi într-un spaţiu frigorific pentru că temperatura scăzută, ca de altfel şi cea ridicată, i-ar putea altera.
Depozitează-i într-un loc răcoros (dar nu frigider) şi întunecat, eventual într-o cămară, departe de căldura excesivă.

În ceea ce priveşte modalităţile de preparare, cartofii dulci pot fi fierţi, prăjiţi, preparaţi la cuptor sau la aburi.
Pentru a beneficia de toate proprietăţile lor nutritive, însă, specialiştii recomandă să îi fierbem sau să îi gătim la aburi.

Ingrediente:
800 g de coaste de porc
3 linguri de sos ketchup
300 g de cartof dulce
2 ardei rosii
paprika iute sau dulce (dupa gustul dvs.)
4-5 cepe verzi
1 lingura de otet balsamic
1 lingura de miere
sare, piper

Préparation :


Incalziti cuptorul la 220°C.

Puneti la marinat carnea taiata in bucati  timp de 30 de minute intr-un amestec facut din: sosul ketchup, sare, piper, paprika, miere si otet.

Taiati ardeii in fasii si tocati ceapa marunt.
Cojiti de coaja cartoful si taiati-l in rondele.

Puneti carnea cu ceapa si ardeiul intr-un vas la cuptor.

Coaceti 1 ora si 10 minute amestecand si ungand carnea cu sos din cand in cand.

Dupa 40 minute adaugati cartoful dulce, amestecati si coaceti inca 30 de minute.


Pofta Buna!

imprimez print
Vezi toate retele mele de ribs aici.

Mai multe despre cartoful dulce :
Un cartof dulce mediu, gătit conţine aproximativ 180 de calorii şi are un indice glicemic mediu. În plus, aceeaşi cantitate îţi asigură 214% din doza zilnică recomandată de vitamina A, 52% din vitamina C, 50% de mangan, 35% de acid pantotenic, 34% de vitamina B6 şi biotină.
Cartoful dulce are un gust dulceag, asemănător dovleacului, fiind preparat laaburi, fiert sau la cuptor, în diverse combinaţii.
Cartoful dulce îţi îmbunătăţeşte vederea, sistemul imunitar şi îţi stimulează metabolismul
Vitamina A, un antioxidant important prezent într-o cantitate atât de mare în cartoful dulce, îndeplineşte numeroase funcţii în organismul nostru: ne ajută să avem o vedere mai bună, o imunitate mai eficientă, un metabolism mai rapid şi o piele mai frumoasă. Încorporând în alimentaţia ta preparate cu acest tip de cartof, vei beneficia în timp de toate aceste efecte pozitive.
Pentru ca vitamina A să fie mai bine absorbită, asociază cartoful dulce cu o sursă de grăsime sănătoasă (un avocado sau o lingură de ulei de măsline, de exemplu). Studiile au demonstrat că 3-5 g de grăsimi la fiecare masă cresc foarte mult absorbţia de beta-caroten din cartofii dulci.
Scade riscul afecţiunilor cardiovasculare 
Prin cantitatea considerabilă de vitamina B6 şi potasiu, cartoful dulce este un aliment recomandat şi în alimentaţia celor care doresc să amelioreze sau să prevină afecţiunile cardiovasculare. Vitamina B6 ajută considerabil la descompunerea homocisteinei, o substanţă care contribuie la încărcarea arterelor şi a vaselor de sânge, iar potasiul scade tensiunea arterială, reglează ritmul cardiac şi menţine normală funcţia sistemului nervos central.
Ne protejează împotriva stresului oxidativ
Recent, cercetătorii au descoperit proprietăţile antioxidante ale unor proteine din cartoful dulce, numite sporamine. Se pare că acestea previn efectele deteriorării oxidative la nivel celular, cauzată şi întreţinută de propriul organism, dar provenite şi din sursă externă (poluare, medicamente, alimente etc).
Are un puternic efect antiinflamator
Deşi la început de drum, studiile realizate pe animale au arătat că o dietă bogată în cartof dulce ar putea reduce inflamaţia din corp, ca de altfel şi nivelul de fibrinogen, o proteină cu valori mărite în inflamaţii acute, boala arterială coronariană, atac celebral, afecţiuni inflamatorii etc.
Reglează nivelul zahărului din sânge
Chiar dacă are un indice glicemic mediu, cartoful dulce reglează nivelul zahărului din sânge, având şi alte beneficii în cazul persoanelor cu diabet de tip 2. Sunt necesare mai multe cercetări pentru a avea un verdict oficial, însă primele rezultate arată că extractul de cartof dulce ar creşte considerabil nivelul de adiponectină din sânge, un hormon care ajută la reglarea sensibilităţii la insulină.
Precauţii
În cantităţi moderate, consumul de cartof dulce nu ar trebui să dea reacţii adverse. Totuşi, cum cartofii dulci conţin oxalaţi, se recomandă a fi evitaţi de persoanele cu calculi renali sau cu probleme ale rinichilor şi vezicii biliare.
(sursa: http://www.ebucataria.ro/)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

miauuu...........

a target="_blank" href="http://www.hostingpics.net" title="Hebergeur d'image">Hebergeur d'image
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...