Toate imaginile si textele care apar în acest blog, daca nu s-a specificat altfel, sunt proprietatea mea exclusiva si sunt protejate în conformitate cu Legea 8/1996 din România şi de legislatia internationala. Imaginile si/sau textele nu pot fi reproduse, copiate, transmise, publicate sau modificate, integral sau partial si pe orice suport, fara permisiunea mea scrisa. © Blogul lui Catalina

sâmbătă, 25 martie 2017

Placinta greceasca- Bougatsa

Astazi 25 martie este ziua nationala a Greciei.
„Hronia Polla se ollus, Ellines kai Roumani! La mulţi ani tuturor, greci şi români!“
Naţiunea elenă marchează astfel data oficială la care a izbucnit Revoluţia din 1821, care a proclamat independenţa ţării după 4 secole de stăptănire otomană.
„Revoluţia greacă de la 1821 a pornit din ţara noastră, iar asta ne face cu atât mai mândri că suntem greci născuţi în România“, arată Anton Traian Antoniadis, urmaş al unei vechi familii de comercianţi greci ai Constanţei, membru al Comunităţii Elene Elpis din Constanţa. 
În România trăiesc la ora actuală 6.500 greci, cu precădere în judeţele din sud-estul ţării. Conform statisticilor, cea mai mare concentraţie de greci este în Dobrogea. 
Lista personalităţilor elene din România cuprinde nume răsunătoare - de la Ion Luca Caragiale la Jean Moscopol, de la Hariclea Haricli Darclėe la Nicholas Georgescu Roegen (părintele bioeconomiei), de la Radu Beligan la Jean Constantin.
Citeste mai mult: adev.ro/nlrr28
Exista inca o zi nationala in Grecia pe 28 octombrie- Ziua Ohi.
Ziua Ohi (în limba greacă: Επέτειος του «'Οχι» – Aniversarea lui «Nu») este o sărbătoare națională în Grecia, Cipru și în toate comunitățile elene din diasporă, care comemorează atitudinea dictatorului grec Ioannis Metaxas (aflat la putere între 4 august 1936 - 29 ianuarie 1941), care a respins ultimatumul dat de dictatorul italian Benito Mussolini pe 28 octombrie 1940.
La ora 04:00 în dimineața zilei de 28 octombrie 1940, la încheierea unei petreceri de la ambasada Germaniei, ambasadorul italian la Atena, Emmanuele Grazzi, i-a înmânat lui Metaxas un mesaj ultimativ din parte lui Mussolini. În acest mesaj, Il Duce pretindea libera trecere a trupelor italiene prin Grecia către „puncte strategice” nespecificate din interiorul țării.
Se povestește că Metaxas ar fi răspuns cu un singur cuvânt: „Ohi (Nu)”. Deși unii istorici consideră că este vorba mai degrabă de o legendă, și afirmă că de fapt Metaxas ar fi răspuns în limba franceză: „Alors, c'est la guerre” („Ei bine, acesta e războiul”), faptul este confirmat de memoriile lui Emmanuele Grazzi. Ca răspuns la refuzul grecilor de a se supune condițiilor ultimatumului, trupele italiene staționate în Albania, în acele vremuri un protectorat italian, au atacat Grecia la ora 05:30 dimineața. Acest atac a marcat începutul războiului greco-italina și a bătăliei Greciei și a participării țării la luptele celui de-al doilea război mondial.
În timpul războiului, ziua de 28 octombrie a fost sărbătorită de către toate comunitățile elene din lume și din țară, iar după încheierea celui de-al doilea război mondial, această zi a fost declarată sărbătoare oficială. Evenimentul din 1940 este sărbătorit în fiecare an prin parade militare și demonstrații ale tinerilor. Cu această ocazie, pe toate clădirile publice, ca și pe numeroase clădiri private, sunt arborate drapele naționale ale Greciei. (sursa : wikipedia)
Cu aceasta ocazie v-am pregatit o specialitate greceasca o placinta cu crema de gris si foi crocante,
absolut delicioasa.
A fost adusa de imigrantii din Constantinopole si este extrem de populara la Thessalonique, in Macedonia cea mai întinsă regiune a Greciei
Se serveste de obicei la micul dejun pudrata cu zahar si cu scortisoara.
Ingrediente:
4 foi subtiri de placinta filo
30 cl de lapte
20 cl de smantana lichida
90 g de gris
1 ou
1 lingura de coaja de portocala rasa
30 g de unt
60 g de zahar
20 g de unt topit

Decor:
zahar pudra
scortisoara

Mod de preparare:

Puneti la-ncazit laptele cu smantana si zaharul.
Cand da sa fiarba adaugati grisul treptat (in ploaie) si amestecati in continuu pana cand se-ngroasa si obtineti o crema.
Luati de pe foc si lasati sa se raceasca, adaugati untul.
Adaugati oul cand crema s-a racit si este numai un pic calduta, coaja de portocale rasa si amestecati bine cu un tel
Se unge tava (20/25 cm) cu unt si se pune 1 foaie de placinta (lasati marginile sa depaseasca). Ungeti cu un pic de unt si puneti deasupra alta foaie. Repetati operatia.
Cand am pus cele 3 foi punem crema de gris si aducem toate marginile spre mijoc.
Puneti deasupra foaia de placinta ramasa si ungeti-o cu un pic de unt topit,
Se coace placinta timp 15 - 20 de minute la 200 °C.

Scoateti din cuptor, lasati sa se raceasca si taiati in portii.
Pudrati cu zahar si scortisoara.















Serviti cu pofta!


imprimati print


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

miauuu...........

a target="_blank" href="http://www.hostingpics.net" title="Hebergeur d'image">Hebergeur d'image
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...