Toate imaginile si textele care apar în acest blog, daca nu s-a specificat altfel, sunt proprietatea mea exclusiva si sunt protejate în conformitate cu Legea 8/1996 din România şi de legislatia internationala. Imaginile si/sau textele nu pot fi reproduse, copiate, transmise, publicate sau modificate, integral sau partial si pe orice suport, fara permisiunea mea scrisa. © Blogul lui Catalina

vineri, 2 iunie 2017

Piscialandrea / Tarta cu ansoa italiana

Astazi este ziua nationala a Italiei.
În ziua de 2 iunie, cetățenii italieni sărbătoresc ziua națională a Italiei, zi în care, în anul 1946, a avut loc referendumul în urma căruia Italia a fost proclamată republică.
Referendumul ce a stabilit forma de guvernământ a Italiei postbelice a avut loc timp de doua zile, 2 și 3 iunie 1946, italienii fiind chemați să aleagă una din cele două variante de organizare statală: republică sau monarhie.
Acest referendum a reprezentat și ocazia cu care s-a folosit, pentru prima oara în Italia, votul universal.
Rezultatele oficiale au fost anunțate pe data de 18 iunie: peste 12.700.000 de cetățeni italieni au votat în favoarea republicii, peste 10.700.000 în favoarea monarhiei și aproximativ 1.500.000 nu au votat sau au anulat votul. În urma acestor rezultate, Curtea Suprema a proclamat nașterea Republicii Italiene.

Cu ocazia acestei zile va prezint o tarta cu ansoa, ceapa, sos de rosii si usturoi din regiunea Liguria.
Numele Piscialandrea vine de la legendarul Andrea Doria amiral de Gênes.
Andrea Doria (născut în Liguria)  este un condotier. Este considerat ca restauratorul libertatii Genovese si ca unul dintre cei mai mari generali și cei mai buni marinari al epocii lui.
In Franta exista o reteta asemanatoare la Pissaladière . Este o specialitate provensala originara din zona portului Nisa. Este o tarta provensalacu aluat de paine , cu o pasta de ansoa (pissalat) si cu ceapa calita.
In Italia mai precis in regiunea Liguria se adauga in plus sos de rosii si usturoi.
Va prezint deci varianta liguriana. Ambele sunt delicioase.

Ingrediente:
Pentru aluat:
400 g de faina
2 linguri de drojdie uscata
3 linguri de ulei
1 lingurita de sare
20 cl de apa calduta

Pentru  garnitura:
2 cepe mari
16-20 fileuri de ansoa
300 g de sos de rosii - de casa reteta aici
12 masline negre
4 catei de usturoi
oregano
ulei de masline
sare, piper

Mod de preparare:

Pregatim maiaua: facem un amestec din drojdie, un pic de apa calda si 1 lingura de faina.
Lasam sa-si dubleze volumul .
In bolul Kitchenaid punem faina, maiaua, sarea - amestecati la viteza 2. Adaugam trepat apa calda.
La final adaugam uleiul si amestecam cca 10-15 minute- la viteza 3-4.
Acoperiti cu un prosop si lasati la dospit 2 -3 ore într-un loc cald.
Dacă nu aveți un robot Kitchenaid:
In castronul unde formam aluatul punem faina, maiaua si sarea. Amestecati.
Adaugati trepat apa calda. La final adaugam uleiul si framantam cca 10-15 minute.
Acoperiti cu un prosop si lasati la dospit 2 -3 ore într-un loc cald.
Intre timp tocati ceapa si usturoiul.
Caliti-le in 2-3 linguri de ulei de masline.
Adaugati fileurile de ansoa (pastrati 6-8 pentru decorul final). Gatiti cateva minute, puneti un pic de sare si piper.
Incalziti cuptorul la 180°.
Făinăm suprafața de lucru și intindem aluatul intr-o foaie de forma rotunda.
Puneti sosul de rosii, adaugati apoi ceapa.
Decorati cu fileurile de ansoa rezervate si cu maslinele negre.
Presarati deasupra oregano.
Dati la cuptor timp de 30 de minute si serviti cald.
Sau rece!
Buon appetito!

Imprimati print

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

miauuu...........

a target="_blank" href="http://www.hostingpics.net" title="Hebergeur d'image">Hebergeur d'image
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...